75 de buzoieni beneficiază de tele-asistenţă, o tehnologie modernă în domeniul serviciilor de îngrijiri socio-medicale la domiciliu. Serviciul a fost implementat, încă din primăvara anului trecut de Crucea Alb Galbenă Buzău şi a contribuit semnificativ, în cazurile respective, la îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor. Proiectul este cunoscut sub denumirea de ,Butonul roşu”, cel care a contribuit la soluţionarea de urgenţe majore şi a facilitat intervenţia mai rapidă a Ambulanţei şi a salvat vieţile oamenilor. Mai mult decât atât, directorul executiv al Crucii Alb-Galbene Buzău, psiholog Cristina Vasile, ne spune că, prin acest sistem, s-a venit şi în sprijinul Ambulanţei, pentru că, până la momentul implementării lui, erau persoane care sunau mai tot timpul la 112 pentru a solicita sprijin medical, respectiv prezenţa Ambulanţei şi, de multe ori, sunau preventiv; acum, acele persoane nu mai fac solicitări nejustificate la Ambulanţă pentru că se simt în siguranţă. Directorul Crucii Alb Galbene mai spune că persoanele care beneficiază de ,,butonul roşu” au testat la început sistemul, tot preventiv, şi au văzut că este cineva 24 de ore din 24 care le spune ce au de făcut, specialişti care ştiu cu ce probleme se confruntă ei, ce probleme medicale au, şi le comunică ce au de făcut, în funcţie de gravitatea situaţiei, până la sosirea unui specialist, motiv pentru care acum se simt în siguranţă .
Ce este “Butonul Roşu”
Butonul Roşu este un serviciu de tele-asistenţă complementar celui de urgenţă, special conceput pentru vârstnicii care suferă de diferite probleme de sănătate (anxietate, boli, accidente vasculare cerebrale etc). Serviciul le oferă acestora posibilitatea de a-şi păstra independenţa şi de a cere şi primi ajutor de urgenţă atunci când este nevoie. În prezent, la Buzău, Butonul Roşu răspunde nevoilor a 75 de persoane vârstnice care locuiesc singure sau a căror familie nu poate să le ofere sprijin, oameni care nu pot primi asistentă îndelungată în spital sau sunt aflate în stare de dependenţă şi, în general, cu posibilităţi materiale reduse. Prin intermediul unei braţări tip ceas din silicon medical dotată cu un buton roşu de panică, rezistentă la apă şi conectată wireless la un telefon cu taste mari, conectat la o reţea de telefonie mobilă sau fixă, vârstnicii pot semnala o situaţie de urgenţă prin apăsarea butonului roşu. Semnalul este transmis automat către un Dispecerat (Call Center), iar un dispecer va procesa informaţiile primite prin intermediul dispozitivului mobil. În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol medical ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse, cum ar fi automedicaţie, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, transmiterea unei cereri pentru serviciu ambulanţă.
Ar trebui să se implice şi primăriile
Butonul Roşu este un proiect social de succes dar, ca orice alt proiect social, are nevoie de implicarea şi colaborarea cu autorităţile publice locale, sprijinul venit din partea organismelor internaţionale producând doar valoare adăugată şi calitate în servicii. În prezent, cei mai mulţi dintre bătrâni care beneficiază de acest serviciu se află în municipiul Buzău. În mediul rural este mai greu de implementat, pentru că resursele financiare ale Crucii Alb Galbene sunt limitate. ,,În rural beneficiază de serviciu persoane care au în vecinătatea casei lor copiii; în astfel de situaţii, semnalul este transmis la alte trei persoane care se află în vecinătatea casei persoanei vârstnice“, precizează directorul Crucii Alb Galbene Buzău. Din fericire, pentru vârstnicii cu probleme medicale din Buzău şi Berca există speranţă. Directorul Crucii Alb Galbene spune că este pe cale să realizeze proiecte noi cu Primăria din Berca şi cu Primăria Buzău, motiv pentru care există speranţe pentru oferirea de servicii de asistenţă medicală la domiciliu pentru locuitorii din aceste comunităţi buzoiene.
De la anul, “Butonul roşu” are nevoie de sprijin financiar pentru a putea continua
Din păcate, proiectul ,,Butonul roşu”, prin care se acordă servicii integrate de îngrijiri socio medicale la domiciliu monitorizate prin sistemul de tele- asistenţă se încheie la finele acestui an şi, pentru continuarea lui ,este nevoie de resurse financiare care să acopere cheltuielile cu telefoanele, plata dispecerului calificat şi, pe mai departe, achiziţionarea de noi dispozitive. Proiectul a putut fi implementat în aceşti doi ani printr-un parteneriat realizat de către Fundaţia Crucea Alb Galbenă România, cu Asociaţia Four Change, Fundaţia Crucea Alb Galbenă Constanţa şi Fundaţia Crucea Alb Galbenă Buzău şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.