84.000 lei, ajutoare pentru căldura râmnicenilor în sezonul rece

            Serviciul Public de Asistenţă Socială Râmnicu Sărat a decontat, în contul sezonului rece trecut, suma de 96.000 lei, reprezentând ajutoare pentru căldură de care au beneficiat persoanele nevoiaşe din municipiu, inclusiv asistaţii sociali care se încadrează în prevederile Legii 416/2001. Conform angajaţilor serviciului, în acest an, SPAS va aloca, pentru aceeaşi destinaţie, suma de 84.000 lei.  

            31 octombrie este data limită până la care persoanele beneficiare ale Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, dar şi alte familii cu dificultăţi materiale din municipiul Rm. Sărat pot depune, la Serviciul  Public de Asistenţă  Socială, cererile pentru subvenţia la căldură pentru sezonul rece 2012-2013.

       Directorului Serviciului Public de Asistenţă Socială Râmnicu Sărat, Mihaela Popescu, spune că, în toamna anului trecut s-au înregistrat 2.231 de cereri pentru subvenţia la gazele naturale, dintre care 2.193 au fost şi aprobate, pentru subvenţia preţului lemnelor pentru foc au fost depuse 556 de cereri, dintre care 538 au fost aprobate, în timp ce 65 de cereri au fost depuse pentru subvenţionarea preţului gigacaloriei pentru agentul termic furnizat de către sistemul centralizat (blocurile ANL),  dintre care 61 au fost aprobate.