* În întreg judeţul, vor fi deschise 423 secţii de votare, cele mai multe în mediul rural
Pe raza judeţului Buzău, la referendumul de duminică pentru demiterea preşedintelui României, numărul persoanelor cu drept de vot este 404.147, cu 280 mai puţin decât la alegerile locale din iunie. Potrivit prefectului judeţului Buzău, Gabriel Baltă, 423 de secţii de votare vor fi deschise în judeţ duminică, de la 07.00 până la ora 23.00, atunci când preşedintele fiecărei secţii declară încheiată votarea şi sigilează urnele. De menţionat că dacă o persoană se află în secţia de votare chiar dacă ceasul arată ora 23.00, aceasta va fi lăsată să îşi exercite dreptul la vot.
* În întreg judeţul, vor fi deschise 423 secţii de votare, cele mai multe în mediul rural
Pe raza judeţului Buzău, la referendumul de duminică pentru demiterea preşedintelui României, numărul persoanelor cu drept de vot este 404.147, cu 280 mai puţin decât la alegerile locale din iunie. Potrivit prefectului judeţului Buzău, Gabriel Baltă, 423 de secţii de votare vor fi deschise în judeţ duminică, de la 07.00 până la ora 23.00, atunci când preşedintele fiecărei secţii declară încheiată votarea şi sigilează urnele. De menţionat că dacă o persoană se află în secţia de votare chiar dacă ceasul arată ora 23.00, aceasta va fi lăsată să îşi exercite dreptul la vot.
Cele mai multe secţii de votare, 291 la număr, sunt în comune, în timp ce în cele două municipii, Buzău şi Râmnicu Sărat, vor fi deschise 101 secţii. În cele trei oraşe, respectiv Pătârlagele, Nehoiu şi Pogoanele, vor fi deschise 31 de secţii.
Au fost tipărite 444.562 buletine de vot, care, alături de timbrele autocolante care vor fi lipite pe cartea de identitate a fiecărui alegător, vor fi distribuite mâine către secţiile de votare din judeţ. De asemenea, vor fi trimise către secţiile de votare şi cele 2.115 ştampile de vot cu menţiunea „VOTAT”.
Preşedinţii secţiilor de votare, chemaţi la instruire
Miercuri, a avut loc instruirea tuturor celor 423 preşedinţi ai secţiilor de votare, ocazie cu care le-au fost înmânate broşurile şi pliantele de la Autoritatea Electorală Permanent şi hotărârile B.E.C. – ului. Preşedinţii secţiilor de votare au fost instruiţi în legătură cu activităţile care urmează să fie desfăşurate în această perioadă. „Au fost atenţionaţi în mod special să aibă grijă cu ştampila de control, pentru că există o hotărâre a BEC care interzice plecarea din secţia de votare cu ştampila. Am răspuns tuturor întrebărilor acestora legate de modul de desfăşurare efectivă a acţiunii de votare. Foarte multe întrebări au fost legate de urna specială, în ce condiţii se poate deplasa aceasta, care sunt documentele care să însoţească cererea. Am răspuns punctual la aceste probleme ridicate de dumnealor. Le-am atras atenţia cu privire la modul de întocmire a listelor electorale suplimentare”, a precizat preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, judecătorul Maria Şercăianu. O noutate apărută la referendumul de duminică este aceea că există obligativitatea ca fiecare preşedinte de secţie să numere fiecare buletin de vot la momentul preluării de la Prefectură – proces programat mâine – buletine care, ulterior, împreună cu toate celelalte materiale de votare, vor fi depuse la sediul Primăriei din localitatea unde este secţia de votare, sub pază militarizată.
Biroul Electoral Central a hotărât că pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate aflate în instituţii sanitare sau de ocrotire socială care doresc să voteze prin intermediul urnei speciale, organele de conducere ale acestor instituţii întocmesc un tabel centralizator cuprinzând numele şi prenumele, codurile numerice personale, seriile şi numerele actelor de identitate, precum şi domiciliile acestora. Conducerea instituţiilor sanitare sau de ocrotire socială din judeţul Buzău va asigura depunerea tabelului centralizator la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare, între orele 18.00 – 20.00, în data de 28 iulie.
1,1 milioane de lei, costul referendumului la Buzău
Potrivit prefectului judeţului Buzău, Gabriel Baltă, bugetul alocat judeţului Buzău de Guvern pentru organizarea referendumului se ridică la 1.081.000 lei. Banii vor fi folosiţi pentru plata personalului din Biroul Electoral Judeţean şi din cele 423 de secţii de votare, precum şi pentru cheltuieli materiale.
Preşedintele unei secţii de votare va beneficia de o sumă netă de 244 de lei, pentru trei zile, iar un membru de comisie va primi 163 de lei net, pentru două zile.
Bugetul total alocat de Guvern pentru organizarea referendumului din 29 iulie se ridică la 95,6 de milioane de lei.
În ziua referendumului de duminică, poliţiştii, jandarmii şi pompierii buzoieni vor fi prezenţi în toate zonele din judeţ, pentru a asigura buna desfăşurare a acestui proces electoral. Comisarul şef Laurenţiu Pantazi, adjunct al şefului IPJ Buzău, a declarat că nu mai puţin de 700 de lucrători din cadrul M.A.I. vor fi la datorie în judeţ duminică, în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui.