Birourile județene ale organizațiilor de femei liberale și democrat-liberale s-au reunit, luni, în prima ședința comună, pentru a pune în
practică Decizia Biroului Permanent Național de a se trece la armonizarea acțiunilor celor două organizații teritoriale.
Conform liderului județean al femeilor democrat-liberale, consilierul județean Emilia Babiuc, „în cadrul întâlnirii s-au pus la punct atât detaliile cu privire la viitoarele proiecte comune ce se vor derula la nivelul județului nostru, dar și la nivel național, primul pe listă fiind evenimentul de susținere a candidatului la președinție, Klaus Iohannis, ce va avea loc la Pitești în data de 20 septembrie a.c.“, a spus Emilia Babiuc. Conform acesteia, la eveniment vor participa 1.200 de femei liberale și democrat-liberale, iar fiecare dintre cele două organizații buzoiene va fi reprezentată de câte 20 de persoane.