Federaţia Română de Atletism a organizat odată cu începerea sezonului în aer liber primul Grand Prix din acest an, destinat juniorilor 3. Întrecerea a avut loc pe stadionul de atletism din Capitală, iar judeţul noastru a fost reprezentat de patru sportivi legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter” şi Clubul Sportiv Şcolar, toţi reuşind să se întoarcă acasă cu medalii.
Tânăra speranţă a atletismului buzoian, Marina Andreea Baboi, atletă a LPS Buzău a câştigat proba de sprint – 100 de metri într-o manieră categorică, stabilind totodată şi cea mai bună performanţă naţională a stagiunii curente, 12, 63 de secunde. Eleva profesorului Gabi Nicolau se află la prima cursă de 100 metri – plat din carieră. Buzoianca va pleca la sfârşitul acestei săptămâni în Bulgaria, acolo unde va onora invitaţia organizatorilor trofeului „Mladost”, alături de concurenţi din alte opt ţări: Franţa, Rusia, China, Ungaria, Croaţia, Macedonia, Ucraina şi Bulgaria. O evoluţie foarte bună a avut şi Andreea Purcaru, de la Clubul Sportiv Şcolar, atletă antrenată de profesorul Dumitru Tudorie. Sportiva din Buzău a sosit prima în cursele de 1500 de metri şi 800 de metri, realizând astfel premisele unei stagiuni de excepţie. Alt sportiv de la CSS Buzău, Ionuţ Ruducanu, antrenat de profesorul Vasile Popa a câştigat medalia de aur în proba de 3000 de metri, clasându-se al cincilea în cursa de 1500 de metri. Al patrulea buzoian prezent la Grand Prix-ul din Bucureşti, Alexandru Marinescu, tot de la CSS Buzău, a obţinut medalia de argint. Atletul pregătit de profesorul Ştefan Radu a concurat în proba de 3000 de metri.