Imediat după producerea accidentului fostul judecător a cerut să fie transportat la spital, întrucât acuza dureri la cap și în zona abdominală. După investigații, a plecat acasă cu scrisoare medicală.
Soția fostului judecător, care s-a aflat pe scaunul din dreapta și o pasageră aflată pe bancheta din spate, au scăpat doar cu o sperietură.
Gurile rele spun însă că fostul magistrat ar fi cerut să ajungă la spital pentru ca accidentul să fie înregistrat cu victime și nu ca o simplă tamponare.
Acest aspect l-ar putea scoate din culpă pe fostul magistrat, chiar dacă nu a acordat prioritate, întrucât șoferul mașinii care circula pe drumul cu prioritate, nu avea permis și se afla și sub influența alcoolului, aparatul Drager măsurând o îmbibație de 0,7 miligrame/l alcool pur în aerul respirat.
Până la urmă și celălat șofer implicat în accident a fost dus de poliție la spital pentru recoltarea probelor biologice, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Fostul judecător Eugen Irimia a fost acuzat în urmă cu 3 ani că a furnizat informaţii compromiţătoare despre un coleg şi a participat la realizarea unor articole denigratoare la adresa acestuia.
Articolele au apărut în publicaţia “Atac de Buzău”, instituţie media de scandal implicată în octombrie 2015 într-un dosar de şantaj.
Atunci, Doru Iuga, fostul director al OTV, Florin Paraschivescu, directorul ziarului şi soţia sa Oana Galaton, responsabil de publicitate au fost arestaţi pentru şantaj.
După acest incident fostul judecător buzoian, Eugen Irimia a fost exclus de către CSM din magistratură dar a câștigat procesul, ulterior pensionându-se.