260 de amenzi aplicate de polițiștii buzoieni într-o singură zi

   Săptămâna trecută, poli­țiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au constatat și sancți­onat, într-o singură zi, 260 abateri la regimul circulației pe drumurile publice. Acțiunea polițiștilor a avut loc joi, 2 iulie.

    124 dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au ținut cont de limitele de viteză maxime admise, iar 44 de șoferi au fost sancționați după ce nu au utilizat centura de si­guranță. Pentru că au depășit viteza legală de deplasare pe sectoarele de drum tranzitate, trei conducători auto au fost obligați să predea permisele. Cea mai mare viteză înregistrată de radarul care a acționat pe DN 2 E85 în localitatea Poșta Câlnău a fost în cazul unui autoturism condus de către un bărbat de 58 de ani din Suceava – 124 km/h.

    În urma testărilor efectuate cu aparatele etilotest, polițiștii au întocmit un dosar penal, după ce au constatat că un bărbat de 39 de ani din comuna Vadu Pașii avea o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.    

    Un alt dosar penal a fost întocmit de polițiștii rutieri, după ce au depistat un buzoian de 28 de ani care conducea un autoturism pe DN 10 și nu figura în evidența deținătorilor de permise de conducere.