25 de șahiști din țară au concurat la Cupa Unirii

   Cea de-a opta ediție a Cupei Unirii la șah s-a disputat în acest weekend, întrecerea punând la aceeași masă sportivi cu nume din “sportul minții”, atât văzători, cât și nevăzători.  Turneul, organizat la Buzău de către Vasile Carapit, a fost onorat și de prezența unor Mari Maeștri Internaționali.

   Șahiștii nevăzători s-au întrecut cu cei văzători în cadrul unei competiții devenită tradiție în județul Buzău. 25 de sportivi, de toate vârstele, din mai multe orașe ale țării, s-au reunit în acest weekend la Buzău, pentru a se întrece în cadrul celei de-a opta ediții a Cupei Unirii la șah.

   Întrecerea s-a bucurat de prezența a doi Mari Maeștri Internaționali, veniți de la Deva și Ploiești, pentru a participa la competiția desfa­șurată în Buzău. Activitatea șahistă din ultimii ani a făcut ca județul nostru să devină un punct de interes pentru marii sportivi internaționali.

   Între sportivii văzători și nevăzători nu s-a observat nicio diferență în fața tablei cu pătrățele albe și negre, șahul fiind singurul sport în care aceștia se pot întrece de la egal la egal.

   Competiția a fost organizată de Clubul de Pah al Asociației Nevăzătorilor din România, cu sprijinul CSAN și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, și a fost omologat atât de federația națională, cât și de cea internațională. Au fost reprezentate în concurs orașe precum Buzău, Ploiești, Galați, Deva, Bacău etc. Câștigătorul concursului a fost Marele Maestru Internațional Vlad Tomescu, din Ploiești, care a obținut șase puncte din șapte posibile, locul doi fiind ocupat tot de un Mare Maestru Internațional, Codruț Florescu, din Deva, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a aparținut lui Aurelian Ciobanu, din Bacău. Competiția s-a desfășurat în șapte runde, în sistem elvețian.