244 audiențe și 116 petiții la Consiliul Județean

Conducerea Consiliului Județean Buzău a acordat, pe parcursul anului trecut, un număr de 244 audiente pentru persoane fizice sau reprezentanți ai persoanelor juridice

Conducerea Consiliului Județean Buzău a acordat, pe parcursul anului trecut, un număr de 244 audiente pentru persoane fizice sau reprezentanți ai persoanelor juridice, se arată în raportul privind activitatea autorității publice județean în anul 2012, care va fi suspus dezbaterii deliberativului județean la ședința ordinară de mâine. Dintre acestea, 112 au fost acordate de președintele instituției, Victor Mocanu, 32 de vicepreședintele Emilian  Drăgoi, 28 de vicele Petre Emanoil Neagu, iar 72 de către secretarul județului Buzău, funcție deținută, pe parcursul anului trecut, de Dumitra Drăghici (până la 1 septembrie), respectiv Mirela Oprea.

         Problemele ridicate în timpul audiențelor au vizat, conform documentului citat, în principal: acordarea ajutorului social și ajutorului pentru încălzirea locuinței, reparații de drumuri locale, racordări la rețele de apă, gaze naturale, energie electrică, protecția socială a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu handicap și a copiilor, acordarea de locuri de muncă, cereri pentru atribuirea de locuințe, sistarea pensiei de handicap, cereri privind acordarea de alimente din programul PEAD (furnizarea de produse alimentare pentru cele mai defavorizate persoane din comunitate), diverse eliberări de acte, extinderea rețelelor de canalizare în unele localități etc.

     Referitor la modul de soluționare a petițiilor adresate Consiliului Județean, conform legislației în vigoare, în anul trecut au fost adresate instituției 116 petiții: 91 au fost soluționate, fiind de competența Consiliului Județean, două au fost clasate, iar 23 au fost înaintate spre soluționare altor autorități sau instituții publice, întrucât nu intrau în sfera competenței materiale a autorității publice județene. Principalele probleme ridicate au vizat cereri de locuri de muncă, cereri de ajutoare bănești, cereri de privind consolidarea unor maluri, sesizări privind sistarea ajutorului social, solicitări pentru balastări de drumuri, cereri fonduri bănești pentru reparații case, cereri privind suplimentarea mijloacelor de transport călători etc.