20 de tone de apă au ajuns la cadrele medicale și pacienții din două unități medicale buzoiene

  •  Donație prin intermediul Crucii Roșii Buzău

„Fundația <Prețuiește viața>, prin reprezentanta sa, doamna Andreea Violeta Marin, s-a gândit la noi, la un Buzău din inima Bărăganului , acolo unde apa potabilă poate face minuni, asemenea unui medicament.Și un râu s-a revărsat către Crucea Roșie din localitate”, anunță reprezentanții Crucii Roșii donația constând în 20 de tone de apă destinată pacienților și cadrelor medicale din unitățile medicale din Râmnicu Sprat și Buzău.

„Nu ne-am fi putut descurca cu o asemenea cantitate dacă nu am fi beneficiat de ajutorul Prefecturii Județului Buzău reprezentată prin prefect, Primăriei Buzău, reprezentată prin primar, conducerii SC URSUS Buzău, Primăriei Râmnicu Sărat, reprezentantă prin primar, ISU Buzău, Poliției Buzău și unui număr însemnat de voluntari care, au făcut posibilă distribuirea fiecarei sticle pline cu sănătate.

Apa binefăcătoare a ajuns la Spitalul Județean Buzău și  la Spitalul municipiului Râmnicu Sărat, locurile  cele mai fierbinți ale momentului”, transmit reprezentanții Crucii Roșii.