20 de curiozități despre lumea în care trăim

Unele dintre statisticile de mai jos, publicate de travel.descopera.ro, vi se vor părea amuzante, în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puține lucruri cunoaștem despre lumea care ne înconjoară. Topul include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice și zoologice până la cele politice, un melanj de informații mai mult sau mai puțin inedite care să vă descrețească frunțile și care să vă permită câteva momente de reflecție.

1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți.

2. Aproximativ 90% din po­pulația întregii planete locuiește în emisfera nordică.

3. Cimpanzeii și coțofenele sunt singurele animale care își pot recunoaște imaginea într-o oglindă.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca să reziste pentru cel puțin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcții nu se va întări complet decât peste 500 de ani.

5. În ciuda aparențelor, două treimi din suprafața întregului continent african se află în ­emi­sfera nordică.

6. Dacă ții un caras auriu într-o încăpere lipsită de lumină, acesta va deveni, în cele din urmă, alb.

7. Irlanda este singura țară europeană în care nu exi­stă șerpi.

8. În provincia Alberta din Canada au fost uciși absolut toți șoarecii. În anul 2010, era singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare.

9. Ochiul unui struț este mai mare decât creierul acestei păsări.

10. Pentru fiecare om de pe Terra există circa 200 de ­mi­lioane de insecte. Numai termitele ne depășesc într-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastraă este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanță de până la 850 de kilometri.

12. Te-ai gândit câtă benzină ți-ar trebui ca să poți înconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, în rezervorul unui avion Boeing poate încăpea suficient combustibil încât să poți face acest lucru de patru ori.

13. Știți care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ați răspuns islandezii, ați dat răspunsul corect…

14. Știți care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera până la 30.000 de furnici pe zi.

15. Cei mai tineri părinți din istorie (doi copii cu vârste de 8, respectiv 9 ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910.

16. Bufnitele sunt singurele păsări care pot distinge culoarea albastră.

17. Cel mai mare restaurant McDonalds se află în… Beijing, China. Acesta se întinde pe o suprafață de 2,6 kilometri pătrați și are nu mai puțin de 29 de case de marcat.

18. Absolut toți copiii se nasc fără rotule. Ele se formează complet în intervalul de vârsta de 2-6 ani.

19. În spațiu, astronauții nu pot plânge. În lipsa gravitației, lacrimile nu pot curge.

20. Se estimează ca în Rusia există mai multe bancnote de 100 de dolari decât pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.