Aproape 20 de categorii de venituri nu sunt cuprinse în baza de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Astfel, atât angajatorul, cât şi angajatul datorează o contribuţie de 0,5 la sută.
Printre veniturile exceptate de la contribuţiile la şomaj se regăsesc indemnizaţiile de neconcurenţă, remuneraţiile acordate administratorilor sau cele acordate preşedinţilor asociaţiilor de proprietari. Veniturile pentru care contribuţiile la bugetul asigurărilor de şomaj nu se percep sunt enumerate în Normele Codului Fiscal. Potrivit acestuia, nu se plătesc contribuţii la şomaj pentru remuneraţiile acordate administratorilor societăţilor comerciale sau sumele din profitul net cuvenite acestora. Totodată, nu se plătesc contribuţii la şomaj nici pentru sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie, dar nici pentru sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit. Indemnizaţiile lunare de neconcurenţă prevăzute în contractele de muncă sunt scutite de contribuţia la şomaj, la fel ca indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (suportate din Fondul naţional de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale) sau ca indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate). Potrivit avocatnet.ro, nici pensionarii nu trebuie să plătească contribuţia la şomaj. De asemenea, şi remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari în baza contractului de mandat este scutită de plata contribuţiei la şomaj, scutirea aplicându-se şi soldei lunare primite de personal militar. Sunt excluse din baza de calcul a contribuţiei la şomaj toate prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plăţile compensatorii suportate din bugetul asigurărilor de şomaj. Totodată, plăţile compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă sunt de asemenea exceptate de la plata acestei contribuţii.
Conform Codului Fiscal, mai sunt exceptate de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj ajutoarele lunare şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; veniturile realizate de persoanele fizice rezidente si nerezidente care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente; compensaţiile acordate, în condiţiile legii ori ale contractelor colective sau individuale de muncă, persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă ori de serviciu sau care, potrivit legii, sunt trecute în rezervă ori în retragere; veniturile aferente perioadei în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au încheiat astfel de raporturi sunt suspendate potrivit legii, altele decât cele aferente perioadei de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii şi drepturile de salariu lunar acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.