Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, vineri, de Curtea de Apel București, urmând a fi și degradat militar. Totodată, Vișinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob și 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea. Instanța a menținut sechestru asigurător pus de către anchetatori pe imobilul în care locuiește Alexandru Vișinescu, dar și pe o serie de acțiuni pe care acesta le-ar deține la societăți de investiții financiare.
Sentința a fost pronunțată vineri, de judecătoarea Carmen Veronica Găină de la Curtea de Apel București, la finalul unui proces de zece luni. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată atât de procurori, cât și de apărătorii lui Vișinescu.
Procurorii au cerut instanței o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Alexandru Vișinescu, maximul prevăzut de vechiul Cod penal pentru tratamente neomenoase. În noul Cod penal, acestei infracțiuni îi corespunde cea de crime împotriva umanității, ce are prevăzută pedeapsa de închisoare pe viață, însă, cum Vișinescu are peste 65 de ani, nu se putea cere o astfel de pedeapsă. Astfel, procurorii au cerut pedeapsa mai favorabilă, de 25 de ani de închisoare, încadrând faptele conform vechiului Cod penal. Totodată, anchetatorii au solicitat instanței degradarea militară a lui Vișinescu, care are gradul de locotenent-colonel în rezervă.
„Proces lent, dar eficace, de tortură fizică și psihică“
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.
În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vișinescu, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate, a arătat Parchetul instanței supreme. „Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din 1967, erau foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL, foști conducători ai diverselor ,,organizații subversive“, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foști conducători ai diverselor secte religioase și alte cazuri mai izolate. Regimul impus de Vișinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea zece ani. „Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic”, au precizat procurorii. Din documentele studiate de anchetatori au fost identificați 138 de deținuți care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vișinescu.