În 18 comune din judeţul Buzău vor fi efectuate lucrări de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor cu finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei prioritare 11 a Programului operaţional regional 2014-2020.
În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023, sunt cuprinse 660 de comune din toate judeţele ţării care vor beneficia de fonduri europene, respectiv o suprafaţă de 5.758.314 hectare.
Amintim că un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Dezvoltării prevede că, timp de patru ani, începând din 2018, statul nu va mai subvenţiona lucrările gratuite de cadastrare.
Ca atare, statul retrage subvenţiile pe următorii 4 ani (431 milioane de lei în 2018, 475 milioane de lei în 2019, 521 milioane de lei în 2020 şi 575 milioane de lei în 2021), sperând că astfel va forţa ANCPI să obţină fonduri europene.
