177 de zile de cursuri și 34 de zile de vacanță pentru elevi în noul an școlar

Anul școlar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri și 34 de zile de vacanță, fără cele din vacanța de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educației 
care a fost publicat în Monitorul Oficial.
Excepție fac clasele terminale din învățământul liceal, pentru care anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cur­surilor este de 33 de săp­tămâni, 4 săptămâni fiind dedi­cate desfășurării examenului național de bacalaureat. De ase­menea, cursurile claselor ter­minale se încheie în 29 mai 2015.
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.
Anul școlar 2014-2015 este structurat, ca și cel în curs, pe două semestre. Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie și luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul pre­școlar vor fi în vacanță. Va­canța de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie și se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie și 8 februarie. Tezele din semestrul I al anului școlar 2014-2015 se susțin, de regulă, până la 19 decembrie 2014. Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, și va fi întrerupt de vacanța de primăvara, programată între 11 aprilie și 19 aprilie. Cursu­rile se vor relua în 20 aprilie, anul școlar urmând să se încheie la 19 iunie.
Vacanța de vară de dinaintea anului școlar 2015-2016 va fi între 20 iunie și 13 septembrie. Tezele din semestrul al II-lea al anului școlar 2014-2015 se susțin, de regulă, până la 22 mai 2015.