În luna iulie a acestui an, în judeţul Buzău au fost înmatriculate 175 de societăţi comerciale, toate cu capital privat, în creştere faţă de luna precedentă, când numărul societăţilor nou înfiinţate a fost de 143. Potrivit datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, firmele înmatriculate în cea de-a şaptea lună la Buzău reprezintă doar 1,83 la sută din totalul înregistrat la nivel naţional.
În luna iulie a acestui an, în judeţul Buzău au fost înmatriculate 175 de societăţi comerciale, toate cu capital privat, în creştere faţă de luna precedentă, când numărul societăţilor nou înfiinţate a fost de 143. Potrivit datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, firmele înmatriculate în cea de-a şaptea lună la Buzău reprezintă doar 1,83 la sută din totalul înregistrat la nivel naţional. Prin urmare, din totalul acestora, 89 de firme au fost înmatriculate ca societăţi cu răspundere limitată, în timp ce 86 dintre înmatriculări au fost declarate ca persoană fizică autorizată. În întreaga ţară au fost înfiinţate în luna iulie 9.570 de societăţi comerciale, în creştere cu 1.043 faţă de luna anterioară, cele mai multe firme fiind înmatriculate în municipiul Bucureşti (1.554).
De altfel, în cea de-a şaptea lună din acest an, la Registrul Comerţului Buzău au fost efectuate 775 de operaţiuni, mai puţine faţă de cele 874 efectuate în iunie 2012, din care 175 de înmatriculări (22,58 la sută), 521 de menţiuni (67,23 la sută) şi 79 de radieri (10,19 la sută). În întreaga ţară, au fost efectuate 59.091, de asemenea în creştere faţă de luna iunie, când au fost efectuate 58.395 de operaţiuni. Din totalul acestora, 9.570 reprezintă înmatriculări (16,20 la sută), 42.865 de menţiuni (72,54 la sută) şi 6.656 radieri (11,28 la sută).
Dacă pentru firmele buzoiene nou înfiinţate în luna iulie, capitalul a fost privat, iată valoarea capitalului social subscris pentru cele 89 de societăţi comerciale s-a ridicat la valoarea de 57,26 mii lei, ceea ce reprezintă 0,30 la sută din valoarea totală a capitalului social subscris la nivel de ţară. Valoarea medie a capitalului subscris pe societate la Buzău a fost de 0,64 mii lei, în timp ce la nivel naţional aceasta a fost de 3,56 mii lei.
Pentru societăţile pe acţiuni înmatriculate în luna iulie, valoarea capitalului social subscris a fost de 2.514,20 mii lei, cu 251,42 mii lei sumă medie pe societate, pentru societăţile în comandită simplă valoarea totală a capitalului social subscris a fost de 0,10 mii lei, pentru societăţile în nume colectiv de 1.000 de lei, iar pentru societăţile cu răspundere limitată valoarea totală a capitalului subscris a fost de 16.725,87 mii lei, cu o medie de 3,10 mii lei pe societate.
Printre cele mai alese domenii de activitate s-au numărat comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, alte activităţi de servicii, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, lucrări speciale de construcţii, construcţii de clădiri, tranzacţii imobiliare, activităţi ale direcţiilor, birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management.