Fermierii buzoieni interesaţi să îşi cumpere utilaje agricole noi vor avea de unde alege, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) stabilind că 17 firme vor putea vinde tractoare şi maşini agricole autopropulsate noi în cadrul Programului Rabla pentru tractoare.
Fermierii buzoieni interesaţi să îşi cumpere utilaje agricole noi vor avea de unde alege, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) stabilind că 17 firme vor putea vinde tractoare şi maşini agricole autopropulsate noi în cadrul Programului Rabla pentru tractoare.
Lista celor 17 firme autorizate de AFM pentru a participa la Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate a fost publicată de AFM în 12 septembrie 2011. Potrivit datelor publicate de AFM, lista include atât câteva nume mari de pe piaţa maşinilor agricole, precum IPSO Agricultură şi Tadis Agro, cât şi firme mai mici. În schimb, alte 18 firme care au solicitat autorizarea pentru a vinde tractoare şi maşini agricole autopropulsate noi în cadrul Programului Rabla au fost respinse de AFM, printre acestea fiind şi SC Irum SA Reghin, Munax SRL Timişoara, Zetor Tractor SRL, NHR Agropartners şi General Leasing SA.
Potrivit programului, proprietarii de tractoare sau maşini agricole autopropulsate uzate care vor să le înlocuiască prin Programul Rabla se pot adresa producătorilor validaţi în Program. După obţinerea notelor de înscriere în Program, solicitanţii trebuie să depună la AFM cererile de finanţare şi documentele prevăzute în Ghidul de finanţare a Programului, care este publicat pe pagina de internet www.afm.ro.
Conform aceleiaşi surse, valoarea Programului pentru 2011 este de 50 milioane lei, iar cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fără ca aceasta să depăşească 40% din preţul de achiziţie, preţ care nu include TVA, al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi.
Lista firmelor autorizate
1. SC Agroutil Special SRL, Deva, jud. Hunedoara
2. SC Myo-o SA, Bucureşti
3. SC Topauto Com SA, Braşov
4 .SC Agrocom Proiect SRL, Remus, jud. Giurgiu
5. SC Marsat SA, Roman,jud. Neamţ
6. SC Agromec Sâncrăieni SA, Sâncrăieni, jud. Harghita
7. SC Mecanica Ceahlăul SA, Piatra Neamţ, jud. Neamţ
8 .SC O-Mac Distribution 2005 SRL, Piteşti, jud. Argeş
9. SC Geda Prodexim SRL, Bucureşti
10. SC Estagroteh SRL, comuna Nanov, jud. Teleorman
11. SC Ipso SRL, Mogoşoaia, jud. Ilfov
12. SC Agri-Alianţa SRL, Slobozia, jud. Ialomiţa
13. SC Lantec Industries SRL, Bucureşti
14. SC Septima SRL, comuna Cristian, jud. Braşov
15. SC Tadis Agro SRL, Slobozia, jud. Ialomiţa
16. SC Keirom Logistics SRL, Ploieşti, jud. Prahova
17. SC Duotrac SRL, Săcele, jud. Braşov