16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeii

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, la nivel internațional, se derulează Campania „16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeii”. Perioada

aleasă pentru campanie se derulează între două zile cu semnificații deosebite, respectiv ziua de 25 noiembrie – Ziua Interna­țională împotriva Violenței asupra Femeilor și ziua de 10 decembrie – Ziua Interna­țională a Drepturilor Omului.

Această campanie a debutat în anul 1991, la inițiativa Centrului pentru Leadership Global al Femeilor (CWGL) din S.U.A., iar scopul este acela de a atrage atenția la nivel local, național și global asupra diferitelor forme de violență cu care se confruntă femeile.

La nivel local, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, prin polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, va desfășura mai multe activități ce vor debuta astăzi, începând cu ora 10.30.

Astfel, Centrul de Prevenire a Criminalității (Clubul Polițiștilor) va fi gazda unui seminar pe aceste teme, partenerii de discuții ai polițiștilor fiind reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău, ai mai multor asociații de proprietari și pensionari, O.N.G.-uri, precum și elevi și cadre didactice din municipiul Buzău.