De obicei stau în spatele rafturilor cu cărţi fără să iasă prea mult în evidenţă, dar ieri s-au aflat în centrul atenţiei rememorând în public, emoţionaţi, anii puşi în slujba culturii. Bibliotecarii buzoieni, mulţi dintre ei cu tâmplele albite, au sărbătorit împlinirea a 120 de ani de la înfiinţarea bibliotecii publice la Buzău. Fără doar şi poate, cel mai impresionant moment a fost revenirea după o pauză de şapte ani a lui Alex Oproescu, în biblioteca pe care a condus-o exemplar timp de 33 de ani.
Prezenţa reputatului bibliograf şi istoric literar, în faţa publicului şi a foştilor colegi, a avut ceva din secvenţa unui film clasic. Diagnosticat cu depresie puternică şi suferind de agorafobie, Alex Oproescu ar putea fi comparat în discursul său cu un acrobat care, deşi suferă de rău de înălţime, acceptă să meargă pe sârmă deasupra oraşului, fiind sigur că cei de jos au văzut că nu are nicio măsură de siguranţă. Deosebit de emoţionantă, cuvântarea lui Oproescu a fost „condimentată” cu un umor de mare fineţe, puţină autoironie şi scuze adresate oamenilor cărora le-a greşit, printre care la regretatul Constantin Brăescu.
„Numai cu gândul la momentul acesta am avut insomnii incredibile. Am cerut permisiunea doctorului de a cuteza să fiu aici. De când sunt în faţa dumneavoastră tot iau câte o pastiluţă… Spun asta să înţelegeţi că nu este vina actualului director sau a altcuiva că am refuzat să mai vin la bibliotecă. (…) Îmi amintesc despre începutul carierei mele care a depins de o întâlnire pe care am avut-o cu un necunoscut pe treptele Facultăţii de Arhitectură, unde vroiam să dau admiterea. Acel om m-a determinat în câteva cuvinte să scot actele de înscriere de la facultate şi mi le-am depus la Şcoala de Biblioteconomie din Bucureşti. Acel personaj care mi-a marcat cariera era marele Augustin Z. N. Pop. Un alt moment important în viaţa mea a fost când am fost ales să fac parte din colectivul metodic al Bibliotecii Regionale Ploieşti. Am întrebat comisia „Ce salariu îmi daţi?” şi mi-au răspuns să mă duc la Nehoiu, acasă, că mă anunţă ei unde mă vor trimite. Eram un biet copil de 20 de ani, soră-mea nu avea salariu, tata era fost negustor… Îmi amintesc că eram plin de petice, nu ca acum, când mi-am permis să mă îmbrac în costumul de înmormântare”, a povestit Alex. Oproescu.
Fostul director al Bibliotecii Judeţene s-a adresat celor mai vechi dintre bibliotecarii din sală, reamintindu-le momentele în care i-a cunoscut sau când i-a angajat pe fiecare din „echipa de 11, ca la fotbal, în care capelmaestru era Marcela Chiriţă”. În tot acest timp, în spate au rulat imagini de arhivă. „Eforturile bibliotecarilor de astăzi nu sunt apreciate suficient. Trebuie ca cele 21 de biblioteci comunale de la Buzău să fie susţinute. Nu se poate să existe biblioteci fără telefon sau cărţi cumpărate de către stat”, a continuat Alex. Oproescu, vorbind apoi despre documentele care fac biblioteca buzoiană unică în ţară. Este vorba despre cele peste 300 de cărţi în manuscris, printre care volume ale lui Tudor Vianu, Petru Ursache, Ion Caraion, Bacovia etc.
La simpozionul dedicat împlinirii celor 120 de ani de bibliotecă publică la Buzău au mai luat parte istoricul Valeriu Nicolescu, scriitorii Nicolae Peneş, Passionaria Stoicescu şi Dumitru Ion Dincă. După ce actualul director Sorin Burlacu a făcut o prezentare succintă a investiţiilor de miliarde derulate în proiectele din ultimii ani, cei prezenţi au povestit diverse amintiri legate de biblioteca judeţeană.
„Mie biblioteca mi-a redat identitatea. Cei de la Raionul Mizil îmi dăduseră buletinul scris greşit. În loc de Dincă, au scris Dinică. Aşa am umblat doi ani de zile. În 1973, când am venit la sediul vechi al bibliotecii, doamna Corina Creţu, de la Împrumut, mi-a dat să completez formularele şi m-a trimis să îmi aleg cărţile. Atunci a văzut şi mi-a zis: „Măi, derbedeule, de ce ai trecut alt nume?”. M-am întors la Mizil, acolo m-au luat la întrebări că de ce am stat doi ani… Noroc că a venit un învăţător care m-a scăpat”, a povestit scriitorul Dumitru Ion Dincă.
„Despre Alex. Oproescu s-au spus multe, dar nu destule în comparaţie cu meritele sale. În cercetările pe care eu le-am făcut la arhive, am constatat că el a trăit şi trăieşte pentru şi prin bibliotecă. Am avut nevoie de multe informaţii în cărţile mele şi îmi amintesc cât de mult m-a ajutat la volumele <Oameni de ieri, oameni de azi>. El a făcut din biblioteca asta nu doar un depozit de carte, ci şi un depozit de suflet”, a declarat istoricul Valeriu Nicolescu.
„Să nu uităm că anul în care s-a înfiinţat Gimnaziul Tudor Vladimirescu, actualul Colegiul HASDEU, a fost anul în care s-a înfiinţat Biblioteca Academiei Române, 1867. Ea a luat fiinţă în urma donaţiei celor 73 de volume, făcută de Dionisie Romano. Osmoza dintre instituţiile buzoiene – gimnaziu, bibliotecă, a fost primul pas către ceea ce noi astăzi sărbătorim: înfiinţarea bibliotecii publice”, a declarat Nicolae Peneş.
„Îmi aduc aminte cu drag de acum 20 de ani, când Alex. Oproescu m-a invitat la sărbătorirea a 100 ani de bibliotecă publică. Mi-a spus să aduc ceva, un manuscris, un tablou… Imediat mi-am amintit că, în urmă cu o lună, prof. Bolocan, decanul Facultăţii de Filologie din Craiova, a venit la noi acasă şi mi-a spus că scrie un tratat de demonologie. M-a întrebat dacă eu cred în drac şi cum mi-l reprezint ca imagine.
I-am spus că nu ştiu. Am plecat la băi şi acolo, în hotel, am găsit o carte despre cum pictezi pe sticlă. Când am ajuns acasă, am scos geamul glisant de la bufet şi am pictat un drac roşu, cu pană de scriitor şi un vers. I l-am arătat profesorului, el a vrut să mi-l cumpere şi l-am refuzat. Tabloul i-a căzut în cap soţului, am fost obligată să îl mut în sufragerie, unde i-a căzut în cap fiului. Aşa am hotărât că este bine să îl ofer bibliotecii acum 20 de ani. Acum se află în sala de colecţii speciale”, a declarat Passionaria Stoicescu.
{vsig}articole/2013/10/25/120{/vsig}