12 universități dispuse deja să admită elevii fără diplome de bac

Vrei să devii grefier, agent fiscal, agent vamal sau operator de date în sistem bancar, dar nu ai diplomă de Bacalaureat? Nimic mai

simplu, în anul electoral 2014, guvernul este dispus să facă orice compromis pentru a câștiga voturi, chiar cu riscul de a da naștere unei adevărate catastrofe în învățământ.

La mai puțin de o săptămână după ce Ministerul Educației a publicat metodologia de organizare a colegiilor care îi primesc pe elevii fără diploma de bacalaureat, universitățile au început deja să publice oferta, anunțând că vor organiza colegii și școli postliceale care primesc cursanți care nu au luat bac-ul.

Potrivit hotnews.ro, la momentul actual există deja 12 astfel de universități: Universitatea din Oradea, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Universitatea Ecologică din București, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea Hyperion din București, Universitatea Româno-Germană din Sibiu, Universitatea Artifex din București, Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești și Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca.

Metodologia de organizare a colegiilor care îi primesc pe absolvenții de liceu fără bacalaureat spune că „instituțiile de învățământ superior ­acre­ditate înaintează, în condițiile legii, Ministerului Educației Naționale lista calificărilor ce se propun a fi școlarizate în cadrul colegiilor în anul școlar 2014-2015, însoțită de planul de școlarizare, cuprinzând calificările/ocupațiile profesionale și numărul de locuri pentru fiecare domeniu, până la data de 20 octombrie 2014, în vederea aprobării prin ordin al ministrului educației naționale“. 

 

1.Universitatea din Oradea

Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea, a declarat vineri, 12 septembrie, pentru HotNews.ro, că instituția de învățământ superior organizează colegii pentru absolvenții de liceu fără diploma de BAC. 

„Sunt 3 programe de studii de la Medicină, pe direcția Cosmetică Medicală, și mai sunt propuneri de la Facultatea de Științe, pe ­Ana­list programator. Le vom aproba luni, (15 septembrie – n.red.) în Senat, apoi va avea loc demararea actelor pentru înaintare către Minister și apoi se vor organiza aceste programe de studii”, a declarat pentru HotNews.ro profesorul Sorin Curilă.

Întrebat daca universitatea le dă posibilitatea cursanților, dacă iau bacalaureatul, să le fie echivalat un an făcut la colegiu cu un an făcut la facultate, Sorin Curila a răspuns: „Pentru aceste programe se vor aloca niște ­cre­dite și, în măsura în care ei vor obține creditele și diploma de bacalaureat, se vor putea înscrie la licență și li se vor recunoaște creditele și înmatricularea”, a răspuns profesorul, citat de HotNews.ro

 

2. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad 

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad înscrie tineri care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen, iar perioada de înscrieri se termină pe 19 octombrie. Taxa de înscriere este de 50 de lei, iar taxa de școlarizare este de 1.500 de lei pe domenii tehnice și 1.300 de lei pe domenii socio-umane.

Universitatea precizează că durata studiilor în aceste colegii este de 1-2 ani, fără a detalia. Înscrierea se face conform mediei de absolvire a liceului, iar la finalizarea studiilor universitatea promite acordarea unui certificat de calificare profesională. 

Specializările sunt urmă­toarele: Tehnician proiec­tant în construcții de mașini, Tehnician diagnostic auto, Tehnician echipamente de calcul, Analist programator, Tehnician controlul calității produselor alimentare, Tehnician nutriționist, Tehnician laborant pentru protecția calității mediului, Agent comercial, Asistent manager, Detectiv particular, Designer pentru publicitate, Tehnoredactor, Asistent pentru ocrotirea persoanelor vârstnice, Instructor de aerobic și fitness.

 

3. Universitatea Valahia din Târgoviște

Înscrierile pentru cei fără bacalaureat se fac la sediul Universității până pe 20 septembrie 2014, iar domeniile sunt următoarele:

Tehnician tehnolog meca­nic / Tehnician proiectant în construcția de mașini, Informatică – Tehnician echipamente de calcul, Electronică – Tehnician electronist telecomunicații, Energetică – Tehnician electroenergetician, Agri­cultură – Tehnician protecția plantelor / Tehnician cadastru funciar-topograf, Industrie alimentară – Tehnician controlul calității produselor agroalimentare, Protecția mediului – Tehnician chimist, Servicii – Bibliotecar studii medii, Comerț – Agent comercial, Turism și alimentație – Agent de turism-ghid, Producție media – Cameraman – fotoreporter, Economic – Agent fiscal, Asistent medical balneo – fiziokinetoterapie și recuperare.

 

4. Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu a anunțat încă de pe 5 septembrie ca a înființat un colegiu pentru învățământul preuniversitar, care permite până pe 19 septembrie înscrierea candidaților cu sau fără diploma de Bacalaureat, relatează Agerpres. 

Colegiul pentru învățământ preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru“ din cadrul Universității organizează admitere pentru 14 specializări în 10 domenii de studiu, punând la dispoziție 630 de locuri. Durata studiilor postliceale este cuprinsă între 1 an și 3 ani, iar cuantumul taxelor de școlarizare este între 1.500 de lei și 2.100 de lei, în funcție de specializarea dorită. Pe baza creditelor transferabile și în urma promovării examenului de bacalaureat, elevii se pot transfera la programele de licență ale Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu în limita locurilor disponibile.

Profilurile și specializările sunt următoarele: Mecanică – Tehnician operator mașini cu comanda numerică: 30 locuri, Informatică – Analist programator: 60 locuri, Energetică – Tehnician electroenergetician: 60 locuri, Industrie alimentară – Tehnician controlul calității produselor agroalimentare: 60 locuri, Servicii – Tehnician în activități de secretariat: 30 locuri / Detectiv particular: 30 locuri / Proiectant decorațiuni interioare: 30 locuri, Comerț – Agent comercial: 30 locuri, Turism și alimentație – Organizator de conferințe, congrese, târguri și expoziții: 30 locuri, Economic – Agent fiscal: 30 locuri, Sănătate și asistenta pedagogică: Asistent medical generalist: 60 locuri / Asistent medical de farmacie: 60 locuri / Asistent medical balneo-fiziokinetoterapie și recuperare: 60 locuri, Sport – Antrenor: 60 locuri.

 

5. Universitatea Națională de Educație Fizica și Sport din București anunță pe site-ul său că organizează, pentru absolvenții de liceu fără bacalaureat, un Curs de tehnician maseur, structurat pe 4 module. Fiecare modul costă 100 de euro, taxa de înscriere este de 10 euro, iar pentru fiecare certificat eliberat de absolvire sau/și calificare se achită contravaloarea de 50 ron.

 Universitatea organizează și un program de formare pentru ocupația Instructor Aerobic-Fitness, la care se pot înscrie până pe 30 septembrie și absolvenți de liceu fără bacalaureat. Pentru aceștia, taxa de școlarizare este de 1.600 lei, taxa de înscriere este de 10 euro, iar taxa de evaluare finală este de 10 euro.  Tot în perioada 15-27 septembrie 2014, Universitatea organizează admitere pentru tinerii fără BAC și la programul Organizator Evenimente Sportive.

 

6. Universitatea Ecologică din București organizează studii postliceale în cadrul Colegiului universității, studii adresate absolvenților de liceu cu și fără diploma de bacalaureat. Taxa de școlarizare este de 1.700 lei/an.

Admiterea tinerilor fără BAC se face la următoarele calificări profesionale: Grefier – 1 an – cifra de școlarizare 150, Inspector resurse umane – 1 an – cifra de școlarizare 150, Funcționar administrativ – 1 an – cifra de școlarizare 150, Tehnician kinetoterapeut – 2 ani – cifra de școlarizare 100, Antrenor in diferite ramuri sportive – 2 ani – cifra de școlarizare 100, Auditor de mediu – 1 an – cifra de școlarizare 100, Tehnician în protecția mediului (tehnician ecolog) – 1 an – cifra de școlarizare 100, Asistent relații publice și de comunicare – 1 an – cifra de școlarizare 100, Operator introducere, validare și prelucrare date – durata de studii 1 an și jumătate – cifra de școlarizare 100, Tehnician programare, lansare, urmărirea producției – durata de studii 1 an și jumătate – cifra de școlarizare 100, Funcționar economic – durata studii 1 an – cifra de școlarizare 100, Agent de asigurare – durata studii 1 an – cifra de școlarizare 100, Agent imobiliar – durata studii 1 an – cifra de școlarizare 100, Taxa de admitere este de 100 de lei. 

 

 7. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad școlarizează absolvenți de liceu fără diploma de bacalaureat prin colegiile universitare. „Profilul colegiilor va fi dat de programele acreditate, din facultățile organizatoare. Curricula colegiilor va asigura calificări în concordanță cu Registrul National al Calificărilor din România și va conține cel puțin 50% din disciplinele anului I de studii universitare de licență“, informează universitatea.

 

8. Universitatea Hyperion din București le oferă elevilor fără bacalaureat posibilitatea de a urma cursurile la următoarele colegii: Administrația domeniului public și privat – taxa 2.000 lei, Agent vamal – taxa 2.000 lei, Arhivar – taxa 2.000 lei, Asistent manager – taxa 2.000 lei, Asistenta medicina dentară – taxa 3.600 lei, Asistență socială (profil pedagogic) – taxa 2.000 lei, Cadastru și topografie – taxa 2.000 lei, Contabilitate primară – taxa 2.000 lei, Ghid turistic (o limba străină) – taxa 2.000 lei, Operator de date în sistem bancar – taxa 2.000 lei, Organizator evenimente și protocol (o limba străină) – taxa 2.000 lei, Cameraman TV / editor imagine și artă fotografică – taxa 3.600 lei, Operator calculator – taxa 2.000 lei, Operator sondaje și date statistice – taxa 2.000 lei, Relații publice și organizare evenimente – taxa 2.000 lei, Web-design și gaming – taxa 2.000 lei.

Universitatea anunță că înscrierile se fac până pe 30 septembrie, cursurile se vor desfășura începând cu anul universitar 2014 – 2015 și vor avea o durată de 1 an.

 

9. Universitatea Romano-Germana din Sibiu anunță că organizează, în cadrul Colegiului Postliceal RO-GER, „admitere fără diploma de bacalaureat“ în funcție de media generala a anilor de liceu.

 Programele de studii pentru persoanele fără BAC: Asistent Manager – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Asistent de Gestiune în Unități de Cazare și Alimentație – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Organizator de Conferințe, Congrese, Târguri și Expoziții – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Agent Comercial – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Tehnician în Activități Economice – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Asistent de Gestiune – 25 de locuri – durata studiilor 1 an, Asistent de Gestiune Transporturi – 25 de locuri – durata studiilor 1 an. Taxa de școlarizare este de 650 lei/semestru. 

 

10. Universitatea Artifex din București anunță că școala Postliceala ARTIFEX oferă următoarele calificări: Agent comercial, Agent fiscal, Asistent de gestiune, Agent de turism – ghid, Funcționar bancar, Tehnician activități comerciale.

 

11. Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești așteaptă elevii fără Bac la colegiul cu același nume, cu următoarele calificări: Asistent de gestiune, Asistent de gestiune în unități de cazare și alimentație, Agent fiscal, Agent vamal, Funcționar bancar, Asistent manager, Asistent manager în unități hoteliere, Tehnician în comerț internațional, Tehnician nutriționist, Tehnician în activități comerciale, Tehnician în activități de secretariat, Agent comercial, Agent de turism – ghid, Organizator de conferințe, congrese, târguri și expoziții.

 

12. Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca oferă celor care au picat Bacalaureatul sau nu s-au prezentat la examen următoarele specializări în cadrul școlii postliceale: Asistent de gestiune – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri, Funcționar bancar – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri, Asistent manager – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri, Asistent de gestiune în unități de cazare și alimentație – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri, Asistent medical generalist – durata studiilor 3 ani – 50 locuri, Asistent medical balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – durata studiilor 3 ani – 50 locuri, Asistent medical de radiologie – durata studiilor 3 ani – 50 locuri, Asistent medical de igiena și sănătate publică – durata studiilor 3 ani – 50 locuri.