- Un grup de tineri din Râmnicu Sarat și Buzău au avut ocazia de a participa la proiectul Theater Camp
Tinerii din Austria, România, Estonia, Polonia, Republica Cehă, Grecia și Irlanda au luat parte la acest proiect european, locuind timp de două săptămâni într-o frumoasă tabără de cercetași, numită Bundeszentrum Wassergspreng. Participarea celor 12 buzoieni la acest proiect a fost posibilă datorită parteneriatului dintre asociația BiondekBühne din Viena și ATCE-Speranța Râmniceană din Râmnicu Sărat.
Buzoienii s-au alăturat celorlalți tineri din alte șase tări, formând grupul-țintă de 70 de persoane. Tinerii au fost împărțiți în echipe, fiecare muncind timp de zece zile la piesele de teatru modern, ce au fost prezentate în piața centrala a Vienei, cât și în alte două orașe, Baden și Mödling.
,,Munca lor a fost apreciată de sutele de spectatori pe care i-au avut în cele trei orașe în care au făcut reprezentațiile, aplauzele nelăsându-se așteptate”, a declarat Volodea Mateevici, unul dintre coordonatori asociației râmnicene.
Programul a fost împărțit în două intervale, în fiecare zi muncindu-se organizat, pe grupuri. ,,În prima zi am fost împărțiți în grupuri, astfel încât să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare în limba engleză. Apoi, fiecare grup, timp de zece zile, a participat la workshop-urile de dimineață ale liderilor artistici din celelalte țări. După workshop-ul de dimineață urma cel de după-amiază, care era și cel mai important, însă grupul pentru acest workshop era diferit, întrucât a fost stabilit cu aproximativ o lună înante de începerea schimbului, participanții fiind rugați să aleagă workshop-ul la care vor participa. Aceștia au avut de ales între: Sound & Scene (Austria), Speak without words (Republica Cehă), Creation of theatrical images (Estonia), What do you believe in? (Irlanda), Improvise and experiment with your dance (Polonia), Blind theater (România). Acest workshop de după-amiază nu se schimba de la o zi la alta, iar munca depusă de-a lungul celor zece zile a fost prezentată la final, în piețele centrale din Baden, Mödling și Viena”, ne-a detaliat și Mihaela Pleștiu, participantă în cadrul acestui proiect.
Participanții au avut ocazia de a vizita Viena cu toate atracțiile sale turistice. În cadrul excursiilor cu ghizi, tinerii au stat grupați conform țării, fiecare grup având drept lider și ghid turistic câte un participant din Austria. Aceștia au putut vedea: Stephansdom – Catedrala Sf. Ștefan, Muzeul de Istorie a Artei , Muzeul de Istorie Naturală, Rathaus – Primăria Vienei, iar pentru iubitorii de shopping, strada Mariahilferstrasse, cunoscută drept cea mai importantă stradă de shopping din Austria. Și inevitabil, stând cazați într-o tabără de cercetași, nu a putut lipsi Ziua Cercetașilor (Scout’s Day).
,,Fiind împărțiți iar în grupuri internaționale, participanților li s-au testat abilitățile de supraviețuire în natură. Activitățile au constat în: aprinderea și menținerea unui foc timp de cinci minute, pregătirea aluatului pentru pâine, transportarea apei fără ajutorul unei găleți, cioplirea bețelor și multe altele. După fiecare probă, echipele primeau câte un punctaj, urmând, la finalul zilei, la focul de tabără, echipa cu cele mai multe puncte acumulate să fie premiată cu o pungă de bezele, numai bune de pus deasupra focului și de a fi servite. Ultima reprezențatie în Viena a adus multe râsete, lacrimi de bucurie, dar și de tristețe, lăsând în mintea celor 70 de participanți, amintiri ce vor dăinui toată viața”, a încheiat Mihaela Pleștiu, participantă în cadrul acestui proiect.