Vineri, 23 noiembrie, începând cu ora 18,00, Sala Consiliului Judeţean va găzdui un spectacol dedicat marelui eveniment, al anului Centenarul Marii Uniri. Elevii cercurilor de profil din cadrul Palatului Copiilor vor prezenta momente artistice speciale ce reflectă iubirea pentru ţară, mândria de a fi român, spiritul românesc.
100 de minute pentru 100 de ani înseamnă tradiţie şi modernitate, cântec popular, joc popular, muzică uşoară, poezie, film, fotografii, toate surprinzând esenţa celor o sută de ani care s-au scurs de la înfăptuirea României Mari.
Invitaţia la acest frumos spectacol se adresează tuturor buzoienilor, mari şi mici, intrarea fiind liberă.