Primarul suspendat al orașului Nehoiu a pierdut bătălia cu procurorii în dosarul în care este judecat pentru nu mai puțin de nouă capete de acuzare în cazul afacerii ilegale cu o pădure din zona Lunca Mare. Judecătorii de la Pătârlagele au decis, săptămâna trecută, să încheie cercetarea judecătorească în cauză și să dea un prim verdict în camera preliminară în acest proces care a debutat la începutul lunii mai. Judecătorii de la Judecătoria Pătârlagele au decis ieri asupra legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, respingând cererile și excepțiile formulate de cei trei inculpați. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Florentin Lungu a fost trimis în judecată în acest dosar în urmă cu patru luni de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care au stabilit că acesta se face vinovat de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigarea angajaților de la Primăria Nehoiu la abuz în serviciu, instigare la distrugere de înscrisuri, reducerea suprafeței fondului forestier fără drept, instigare la tăiere ilegală de arbori și sustragere de arbori de pe o suprafață de teren forestier defrișat haotic și ilegal, ce a dus la producerea unei alunecări de teren care a pus în pericol cimitirul din zona Lunca Mare.
Alesul local a fost reținut la sfârșitul anului trecut, după ce fusese chemat la Ploiești de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel doar pentru o simplă audiere. Pesedistul nu i-a mai putut îmbrobodi pe oamenii legii, iar aceștia au decis să-l rețină pentru 24 de ore și apoi instanța l-a trimis în arest preventiv. Din luna ianuarie a acestui an, el se află în arest la domiciliu.
Odată cu Lungu, în fața judecătorilor au ajuns și doi complici ai săi, inginerul Nicolae Petre, zis „Liță”, administratorul Ocolului Silvic Privat Nehoiu, și inginerul silvic Crina Dicu, de la același ocol silvic, puși de instanță sub control judiciar.